O noua zi, o noua descoperire - A murit Ellen Stewart

Ellen Stewart, cea care i-a spus lui Andrei Şerban, pentru prima oară, “do your own thing” a încetat din viaţă, la 91 de ani

Ioana Paverman

Există momente când ai în faţa ochilor un subiect despre care trebuie să scrii, dar nu îţi este deloc clar din ce punct de vedere ar trebui să îl abordezi: pe el, în sine, sau din unghiul importanţei pe care o are/a avut-o/o va avea pentru lume, în general. Un astfel de caz este Ellen Stewart şi al său La MaMa Experimental Theatre Club. Pe 13 ianuarie Ellen Stewart a încetat din viaţă; însă îndemul său „Do your own thing”, îndemn pe care îl adresa oricărei persoane cu care avea ocazia să lucreze, trăieşte, încă, La MaMa.

Cu onestitate, de Ellen Stewart nu auzisem, prea multe, până duminică, când, în cadrul seriei de conferinţe TNB, Andrei Şerban ne-a povestit, tuturor, despre ea. Ellen Stewart este cea care l-a adus pe Andrei Şerban în Statele Unite, în anul 1969, prin intermediul unei burse oferite de către Fundaţia Ford. De atunci, povestea lor este, deja, legendă.

De fapt, în anul 1969, atunci când Ellen Stewart îl lua pe Andrei Şerban în trupa sa, teatrul La MaMa nu era, încă, ceea ce este acum. Totul a început în anul 1961, atunci când fratele vitreg al lui Stewart, un dramaturg necunoscut şi cu o situaţie financiară nu tocmai fericită, o ruga pe sora sa creativă să îl ajute. La vremea aceea, Stewart studia design-ul, la New York, încercând să îşi finanţeze studiile cu tot felul de joburi neimportante. Unul dintre acestea, cel care avea să îi aducă, de altfel, şi o oarecare deschidere în carieră, a fost cel de liftieră la celebrul magazin Saks Fifth Avenue. Stilul său vestimentar, colorat şi nonconformist, a atras atenţia clienţilor, mulţi dintre ei rugând-o fie să îi consilieze vestimentar, fie să devină chiar designer.

Aşa a luat naştere La MaMa Experimental Theatre Club, iniţial Cafe La MaMa. Iar reţeta care i-a garantat succesul, dincolo de viziunea nonconformistă/eclectică/ curajoasă/intrinsec politică a lui Stewart, a fost: salarii minimale, preţul extrem de mic al biletelor, şi profit 0 (timp de ani buni). La vremea respectivă, Cafe La MaMa nu avea nici măcar licenţă de funcţionare în domeniul divertismentului; motiv pentru care Stewart a şi fost arestată în câteva rânduri. Lucru care nu a descurajat-o, ba din contră; a continuat să fie cea care mătura trotuarul din faţa stabilimentului, cea care concepea costumaţiile pentru actori şi deopotrivă cea care gândea punerile în scenă. Aşa au ajuns Ellen Stewart şi al său drag teatru să pună în scenă, doar în anul 1965, alături de trupe de teatru din Franţa, Danemarca şi Suedia, 23 de piese de teatru.   

De atunci, aşa avea să fie mereu. Pe 13 februarie 2011, ziua în care Ellen Stewart înceta din viaţă, cotidianul New York Times scria: „Teatrul La MaMa a fost locul în care regizorul de origine română Andrei Şerban, a reluat lupta din Războiul Troian, reinventând tragedia greacă, în “Fragments of a Greek Trilogy,” incorporând “Medea,” “The Trojan Women” şi “Electra.” La MaMa a fost un magnet pentru cele mai aventuroase companii teatrale din Europa şi America, încluzând, aici, şi grupul parizian al lui Peter Brooks.”

“Optzeci la sută din ceea ce este astăzi considerat a fi teatru american îşi are originile La MaMa”, spunea Harvey Fierstein, autorul celebrei piese Torch Song Trilogy. Ce a făcut, însă, Ellen Stewart să fie atât de iubită? Simplu spus, a pus în aplicare celebrul principiu al lui Marcel Duchamp: “orice poate să devină artă.” Şi mai important, a crezut cu îndăratnicie în asta.

Am aflat cele mai multe dintre toate lucrurile acestea abia după ce Andrei Şerban a pomenit cele două cuvinte, “Ellen Stewart” şi “La MaMa”. Este un tip de exemplu uman care nouă ne lipseşte, la fel cum, şi mai mult, ne lipseşte exerciţiul de independenţă şi credinţă al Ellenei Stewart. Oare ce putem face ca să cucerim şi noi lumea, ca ea?

Articol preluat de pe site-ul www.spunesitu.ro